ȘI OAMENII MARI PLÂNG CÂTEODATĂ

femeie suparata

Pe drumul spre grădinița Buburuzei mă frământam într-una. Nu știam ce să fac, nu mă mai întâlnisem cu o asemenea problemă și sinceră să fiu nici nu mă gândisem că ar putea să mi se întâmple mie. În mintea mea hack-uiala (în situația mea crack-uială), căci asta i se întâmplase blogului meu, era asociată conturilor cu o anumită notorietate, cu public numeros. Ori eu nu eram acolo.

Am intrat pe poarta grădiniței și cum m-a zărit a venit țintă spre mine. De obicei mai trecea pe la o prietenă să își ia rămas bun, mai făcea un ocol. Nu și de data asta. Văzuse că era ceva ciudat cu mine. A început să mă chestioneze și în cele din urmă i-am spus că sunt supărată și că am mare nevoie de o îmbrățișare. Apoi i-am explicat motivul: Cineva stricase blogul și acum nu se mai puteau citi articolele. Iar la o primă încercare de a-l repara, se pierduse integral ultimul articol.

Provocarea era cu atât mai mare cu cât toate acestea veneau după o lungă perioadă în care nu mai scrisesem nimic, din lipsă de timp sau poate pentru că nu aveam starea potrivită. Cu toate astea nu renunțasem la blog. Și uite că acum aveam de-a face cu o nouă provocare și de data asta nu vedeam nicio rezolvare.  Deodată o aud că-mi spune:

-Cum adică? Ce a stricat?

-Cineva a pus ceva acolo, în blog și acum oamenii nu mai pot citi articolele mele. Nu mai funcționează, e stricat.

Când a auzit asta, a izbucnit în plâns. Eram pe stradă. Prâslea din cărucior ne-a aruncat mustrător o privire pe sub sprânceană. Mă gândeam să nu înceapă și el să plângă. De obicei așa se întâmplă: unul se supără și amândoi plâng sincron. Am luat-o în brațe și am încercat să o liniștesc. Mi-am dat seama că i-am furnizat greșit și incomplet toată povestea. Până la urmă are doar patru ani, așa că am încercat să salvez situația.

-Puiule, este în regulă. Cât timp noi suntem bine, nu e grav. Este o problemă și tu știi că fiecare problemă are și o rezolvare. Și copiii și oamenii mari au probleme din când în când. Așa cum uneori și tu ești supărată și îmi povestești când un coleg din grădiniță îți vorbește urât sau te împinge, așa și eu acum sunt supărată pentru că cineva a stricat o parte din ceea ce am construit eu la blog. Și mie mi-a venit să plâng și de fiecare dată când se întâmplă asta, plâng. Chiar dacă sunt mare. Nu e nimic rău. Plâng ce plâng, apoi mă ridic în picioare și îmi scutur mâinile, picioarele, ca să plece supărarea de la mine. Apoi încerc să găsesc o rezolvare. Știi, atunci când plângi, supărarea se face tot mai mică și dacă te mai și scuturi bine de două ori, ea pleacă de tot. Fiecare problemă pentru care găsim o rezolvare, ne ajută să creștem, să fim mai deștepți și să cunoaștem mai multe despre lumea care ne înconjoară.

mama si fetita povestind

-Mami, oamenii mari nu plâng!

-Ba da, plâng. Știi de ce crezi tu că oamenii mari nu plâng? Pentru că au trăit mai mult și au avut timp să întâlnească mai multe probleme în toată această perioadă. Au exersat, au exersat și s-au perfecționat în a-și rezolva problemele. Uneori nici nu mai au nevoie să plângă. Așa cresc oamenii, devin înțelepți, cunosc mai multe lucruri și pot să rezolve din ce în ce mai ușor problemele. Așa funcționăm noi. Mă privea cu ochii mari:

-Dar eu nu vreau să îți strice nimeni blogul!

-Nici eu, dar dacă se întâmplă, îl repar sau îl fac din nou. Poate chiar mai frumos, cine știe? E ca atunci când te joci Lego, faci un turn și dintr-o dată: Pufff! Se prăbușește. Dacă îți dorești cu adevărat, îl poți face la loc pentru că l-ai mai făcut și știi cum se face. Iar dacă vrei să nu mai cadă, îl faci mai solid, mai puternic. Îi adaugi câteva piese în plus acolo jos, la bază, ca să se poată sprijini în ele.

-Daaaa!

-Dacă nu ți-ar fi căzut unele turnuri de Lego, poate nu te-ai fi gândit niciodată că e important să fie și rezistent. Fiind rezistent, îl poți face mai înalt a doua oară. Vezi? Așa înveți, observând și exersând. Uite, acum vorbind cu tine mi-am dat seama că orice se strică la blog poate fi reparat. Iar dacă se strică de tot, îl voi face din nou. Vezi, ce bine că am povestit cu tine!

Apoi toată după-amiaza nu ne-am mai preocupat de asta. Lăsasem totul în seama lui tati. Seara, când situația era deja rezolvată și cei mici își așteptau pupicii de noapte bună, eu mă gândeam cum să refac articolul dispărut de pe blog (apropo, dacă nu l-ați citit, îl găsiți aici).  Din pat Buburuza se întinde să mă ia în brațe și-mi soptește:

-Mami, s-a rezolvat cu blogul? S-a rezolvat?

-Da, a rezolvat tati. A făcut niște schimbări la partea de securitate a blogului și acum totul e bine.

-Ce a făcut? … Ce a făcut tati?

-A făcut niște…ăăăăă… Tati a pus un soldățel la intrarea în blog, care are grijă de el și îl apără de cei care încearcă să îl strice.

-Soldățelul asta apără blogul de oameni, mami?

-Soldățelul nu apără blogul de oameni. Oamenii vin să citească articolele și blogul e fericit când se întâmplă asta, pentru că îi plac oamenii și comentariile lăsate la articole. Soldățelul apără blogul doar atunci când ceva sau cineva încearcă să îl strice. El este pus acolo să protejeze blogul, să aibă grijă de el. Acum vă las să dormiți și fug să pun din nou articolul despre Somnul copiilor mei.

A doua zi dimineața când ne-am văzut, m-a întrebat din nou:

-E bine blogul, mami? Ai pus articolul?

-Da, pui. E foarte bine. Am luat-o în brațe, mi-am băgat nasul în părul ei și i-am mulțumit pentru grijă și pentru faptul că m-a ales să îi fiu mamă.

nas in nas

Peste câteva ore blogul fusese din nou hack-uit, accesând pagina erai redirecționat spre altceva. Recunosc m-am enervat și mi-am repetat: Nu din nou!

Apoi mi-am amintit ce vorbisem cu Buburuza:

Cât timp suntem sănătoși, orice problemă poate fi rezolvată. O pot lua oricând de la capăt pentru că tot ce am nevoie se găsește deja în mintea și în inima mea.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

No Comments

    Leave a Reply