SECRETELE PROASPETEI MĂMICI

Când am aflat că sunt însărcinată cu Buburuza, printre prietenele mele nu erau mămici cu experiență, de la care să pot afla informații calde despre viața alături de un nou suflețel, despre îngrijirea lui, despre momentele grele pe care aveam să le întâmpin în postura de femeie lăuză sau în cea de mamă a unui bebeluș cu colici și erupții dentare. Nu mai spun de produsele intens promovate și care au o serie de efecte adverse asupra sănătății bebelușilor. Așa că am început să mă informez, să urmez cursuri, să citesc cărți ale unor oameni care au trecut de curând prin experiențele ce aveam să le parcurg, despre eșecurile, soluțiile și alternativele lor blânde, unele costisitoare, altele din contră mult mai economice, însă toate, laolaltă, mi-au ușurat perioada de acomodare cu fetița mea nou-născută, oferindu-ne astfel mai multe clipe pentru cunoaștere, privit una în ochii celeilalte, ținut în brațe, joacă și voie bună.

Dacă ești și tu la început de drum cu puiuțul tău sau ai parcurs deja această etapă și ai deprins anumite ″secrete″ care ți-au ușurat primii ani în postura de proaspăt părinte, hai să le dăm mai departe și celorlalte mămici, deoarece fiecare copil merită ce e mai bun din partea noastră.

1. Untul de Shea:

Acesta este cu adevărat o descoperire în ceea ce privește zona naturistă pe care am exploatat-o intens odată cu apariția Buburuzei. Inițial îl foloseam pentru hidratarea pielii în sarcină, mai exact pentru prevenirea vergeturilor, fiind de altfel singura cremă folosită. Nu am avut vergeturi nici atunci, nici la a doua sarcină.

Apoi în perioada de alăptare m-am întâlnit și eu cu rănile cauzate de atașarea deficitară la sân, iar apoi de apariția dințișorilor. Și pe acestea le-am tratat tot cu untul de shea care forma o peliculă subțire peste zona cu probleme, ameliorând rana și durerea. În plus, folosirea lui nu necesita clătire înainte de alăptare.

Untul de shea are multiple întrebuințări: poate înlocui cu succes crema hidratantă de noapte sau baza de machiaj (în cazul tenului mixt sau uscat) și poate trata diferite răni. Știu mame care au tratat rupturile perineale ușoare din timpul nașterii sau hemoroizii apăruți post-partum folosind doar unt de shea nerafinat.

2. Untul de cocos:

Acest produs a intrat în casa noastră odată cu prima întâlnire cu pediatrul nostru, care ne-a recomandat masajul bebelușului după băiță cu unt de cocos (poate fi înlocuit cu succes și de uleiul de măsline, mai ieftin și mult mai prezent în bucătăria mamelor). Buburuza s-a bucurat multă vreme de acest masaj, dar la un moment dat, din comoditate probabil, l-am scos din rutina ei.

De câteva săptămâni am început să achiziționăm produse pentru îngrijirea viitorului bebeluș și întrebați fiind de ea ce facem cu untul de cocos, ne-a solicitat din nou masajul după băița de seară.

3. Săculeții cu sâmburi de cireș:

Denumiți și săculeții anticolici sunt recomandați pentru durerile de burtică ale bebelușului, cauzate de colici. Aceștia se încălzesc în cuptorul clasic sau în cel cu microunde, conform instrucțiunilor de folosire, după care se așează pe burtica bebelușului, calmând durerea. Sâmburii de cireș au proprietatea de a reține căldura o perioadă îndelungată, iar mărimea lor conferă capacitatea de modelare a săculețului pe burtica afectată. Pentru curățare se spală fie manual, fie în mașina de spălat. Sunt mame care îi utilizează și pentru uz personal: la durerile menstruale, musculare sau chiar în migrene. De asemenea, acești săculeți răciți fiind în frigider, pot îndeplini funcțiile unei  comprese reci.

Buburuza noastră nu a avut colici, sau nu ne-am dat noi seama, ea fiind alăptată exclusiv până la 5 luni, când am început diversificarea la recomandarea pediatrului. Cu toate acestea avem prieteni care s-au bucurat de beneficiile acestui remediu.

4. Scutecele lavabile:

Despre scutecele lavabile am aflat din cartea Ligiei Pop (Jurnal de sarcină. Sfaturi pentru o naștere fără frică și pentru un bebe sănătos) și dacă inițial am fost reticentă să aflu că mai sunt părinți care spală scutecele bebelușilor, am citit beneficiile lor comparativ cu scutecele de unică folosință și diferențele m-au convins. Am achiziționat 12 asemenea scutece cu puțin timp înainte de nașterea Buburuzei și am început să le folosim din a doua lună. Sunt prevăzute cu inserții fixe sau detașabile de material absorbant , în funcție de model și de nevoile bebelușului. Beneficiază, de asemenea, de un sistem de închidere cu capse care se adaptează odată cu creșterea copilului. Pentru curățare, dificultatea apare la “treaba mare”, când trebuie spălate inițial într-un lighean, folosind jetul de duș și abia apoi puse în mașina de spălat. Sunt de acord că e mult mai ușor să arunci scutecul folosit și să-l înlocuiești cu unul nou, însă avantajele scutecelor lavabile țin de sănătatea copilului, de reducerea costurilor în timp (inițial sunt o investiție, însă le poți folosi și la următorul copil pentru că nu se deteriorează), de renunțarea  la ele în favoarea oliței din partea copilului și de ce nu chiar de protejarea mediului înconjurător.

Noi le-am achiziționat din afară pentru că erau mai ieftine, însă există și pe piața din România scutece lavabile produse atât în țară, cât și în străinătate.

5. Nucile de săpun:

Am folosit nucile de săpun în primul an și jumătate al Buburuzei noastre, ca înlocuitor al detergentului obișnuit, din comerț, din dorința de a evita iritațiile care pot apărea datorită folosirii unui produs de curățare agresiv. Cîteva nuci introduse într-un săculeț peste care adăugam 2-3 picături de ulei esențial, puse în mașina de spălat își făceau treaba fără probleme. S-au dovedit eficiente inclusiv pentru spălarea scutecelor lavabile. Dezavantajul pe care îl pot prezenta nucile de săpun este că în timp hainele pot căpăta o ușoară nuanță gălbuie.

6. Colierul de chihlimbar:

Chihlimbarul este o rășină translucidă a cărei culoare variază de la galben la roșiatic, brun, maroniu sau verde, fiind recomandat bebelușilor, datorită proprietăților terapeutice, în perioada erupțiilor dentare. Acesta se comportă ca un analgezic natural ameliorând durerile dentare cauzate de apariția dințișorilor și inflamarea gingiilor. Se comercializează sub formă de brățară, pentru mână și picior sau sub formă de colier. De asemenea, părintele poate solicita producătorului lungimea exactă pentru produsul comandat.

Înțeleg scepticismul părinților care preferă utilizarea unui medicament analgezic recomandat de doctorul pediatru, personal însă mă regăsesc în tabăra celor care au încercat acest remediu și îl recomandă mai departe. Binențeles că nu pot garanta că a fost efectul chihlimbarului, însă pentru noi erupțiile dentare s-au lăsat doar cu ușoare creșteri de temperatură, pe timpul nopții.

7. Protecții mânecuțe:

Cu mândrie vă spun că sunt încropeala mea. În momentul în care am început diversificarea mă deranjau foarte mult mânecile body-urilor Buburuzei care se umpleau până la coate cu mâncarea mesei respective, cu toate că le suflecam. În plus, nu mi se părea o idee bună să arunc body-ul după prima purtare doar pentru a lua altul la rând.  Așa că am stat, m-am gândit și am găsit o soluție. Am achiziționat 2 perechi de șosete, cât mai colorate, ca să fie și pe placul Buburuzei, de mărime adaptată grosimii brațelor ei, la care le-am tăiat cu foarfeca vârful (degetelor), pentru a permite mâinii să intre prin acest orificiu, astfel încât călcăiul șosetei să se potrivească cu zona cotului…Et voilà…O mamă mulțumită și un bebe puțin mai curățel după masă, că de…copil curat și babă frumoasă…nu s-au văzut.

8. Steamer-ul:

Steamerul mi-a fost de mare ajutor la începutul diversificării, acesta fiind un aparat electrocasnic care gătește la aburi legumele, păstrându-le proprietățile. Se pot găti diverse legume, carne, orez, fiind un real ajutor chiar și în vacanțele cu bebelușii proaspăt diversificați, deoarece pentru utilizare ai nevoie doar de apă, legume și o priză electrică. Vă mai spun că sunt steamere cu sertare supraetajate, care permit prepararea concomitentă a cel puțin 4 alimente diferite?

Acestea au fost ajutoarele mele din perioada primilor ani cu Buburuza. Cu siguranță fiecare mamă a făcut descoperirile ei, așadar vă invit să le împărtășiți cu noi la secțiunea Comments a blogului, pentru a putea ajuta și alte mame să beneficieze de mai multe momente de liniște și tandrețe cu puii lor.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

4 Comments

  • Reply
    Anna Casian-Musteaţă
    August 31, 2017 at 4:05 am

    Pe mine, in cazul ambilor copii, tare mult m-aajutat Batista Bebelusului. Stiu ca in privinta acesteia parerile sunt impartite, dar chiar si acum, la 4 ani, atunci cand sunt un pic raciti, o folosiim fara frica.

    • Mama cu dichis
      Reply
      Mama cu dichis
      September 3, 2017 at 7:43 am

      Noi tratăm mucișorii cu ser fiziologic, introdus pe o nară astfel încât să iasă pe cealaltă și năsucu e eliberat. Copilul este ținut pe o parte, sau ca în video-ul următor:
      https://www.youtube.com/watch?v=Wsrt3YRfG18

  • Reply
    Mamica lui Noah
    August 31, 2017 at 11:19 am

    Hihihihi :)) sunt cu un bebe autodiversificat in casa deci f tare ideea cu sosetele :)) merci!!

    • Mama cu dichis
      Reply
      Mama cu dichis
      September 3, 2017 at 7:44 am

      Mă bucur că și-a plăcut Mămica lui Noah.

Leave a Reply