PREGĂTIREA CUIBULUI- MOPUL, CÂRPA ȘI BURTICA

Viitoare mămici, trecute de săptămâna 35 de sarcină, știți cumva ce se întâmplă cu noi, tocmai acum, de trebuie musai să ștergem geamurile, să ne cocoțăm la etajerele de sus, să lustruim mobila și să ordonăm biblioteca? La nivel subconștient, în creierul mamei este inserat cumva, pe undeva, că Bebe vine cu un clipbord enorm unde bifează cu un pix sofisticat cum arată locuința în care a aterizat, dacă merită sau nu cele șapte stele la rubrica menaj?

Femela pregătește cuibul viitorilor pui

Am auzit și eu de așa zisul instinct de ″Pregătire a cuibului″, regăsit și la animale, unde femela pregătește cuibul viitorilor pui pentru a asigura condițiile optime supraviețuirii acestora. Și cu toate acestea, o femeie însărcinată în 9 luni, cocoțată pe fereastră nu pare a fi o mamă care se îngrijește de viitorii ei pui…poate doar de strălucirea geamurilor.

În sarcină femeile uită des și nici nu se pot concentra foarte mult

Îmi amintesc că acum două săptămâni, lâncezeam în fotoliu datorită temperaturilor mari, nu reușeam să-mi adun puterile și să stau foarte mult în picioare sau să trebăluiesc după ce ai mei plecau care încotro. Mergeam să strâng masa și energia mea se termina extrem de repede și nu mai apucam să așez vasele în mașina de spălat. Trebuia să mă așez din nou în fotoliu și să mă odihnesc câteva minute. Apoi dacă eram foarte atentă, poate reușeam să reiau activitatea de unde o lăsasem, deși de cele mai multe ori mă luam cu altceva, uitam pur și simplu unde rămăsesem sau îmi atrăgea atenția un alt lucru care trebuia ordonat sau curățat. Cu alte cuvinte în sarcină femeile uită des și nici nu se pot concentra foarte mult. O fi din cauză că o mare parte din creier e ocupată cu listele pe care trebuie să le bifeze până la venirea bebelușului? Nu știu.

Ceea ce știu sigur, pentru că experimentez pe pielea mea, este că începând cu săptămâna 35 ne apucă pe toate cheful de gătit, menaj, cumpărături, liste cu ce mai trebuie făcut prin casă, reparat, mutat. Și dacă ai o Buburuză ca a mea, a doua zi o poți lua de la capăt, căci așa cum eu mă pricep să adun lucrurile de prin casă, să le curăț și să le ordonez, ea se pricepe să le împartă, să le mânjească și să le deranjeze, ca  o adevărată profesionistă.

Bebe îl ia pe tati la control

Practic, ai putea afirma că toată familia își aduce contribuția la pregătirea așa-zisului cuib, pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe bebe…inclusiv tatăl. Ați observat că dintr-o dată devine mult mai motivat să își schimbe jobul, sau mașina, sau să zugrăvească garajul, căci poate nu știați dar … a doua zi după evaluarea mamei la menajul din casă, Bebe îl ia pe tati la control, cu garajul și mașina.

Agitația de dinaintea nașterii

″Norocul nostru″, al femeilor care urmează să facem Livrarea specială, este dat de durerile de spate sau mijloc și de contracțiile care se intensifică treptat până în momentul travaliului, când o iau razna. Ele reușesc să ne țină în frâu pornirile și să ne oprească din agitația de dinaintea nașterii, în care ai zice că ne hrănim numai cu energizante, vitamine sau suplimente alimentare.

Acum trebuie să vă las, dar vă țin la curent, căci  rufele mele trebuie strânse, patul făcut, dat cu aspiratorul, v-am povestit de etajerele alea cocoțate și pline de cărți puse aiurea, poate reușesc să șterg praful, pun și de-o ciorbă… vă dați seama că am puțină treabă, dar revin… joi… dacă nu nasc.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

4 Comments

  • Reply
    BIANCA
    August 15, 2017 at 11:05 am

    Hihi, un articol numai bun de a-ti face ziua minunata! ❤

    • Mama cu dichis
      Reply
      Mama cu dichis
      August 15, 2017 at 9:40 pm

      Mă bucur că ți-a plăcut!

  • Reply
    Anna Casian-Musteață
    August 16, 2017 at 10:42 am

    Mi-am adus aminte de pregatirile noastre inainte de cele doua nasteri 🙂

    • Mama cu dichis
      Reply
      Mama cu dichis
      August 16, 2017 at 2:01 pm

      🙂

Leave a Reply