OAMENI DIFICILI ȘI ROLUL LOR BENEFIC

iertare

De câțiva ani încoace am învățat să abordez ceva mai senin și mai detașat lucrurile mai puțin plăcute care se ivesc în viața mea. Ca și în cazul tău, probabil, am zile bune și zile mai puțin bune. Mă lovesc uneori de situații delicate, momente ceva mai grele sau mă intersectez cu oameni dificili care pot să îmi strice zenul, cu sau fără voia lor.

Cum de putem răni cu atâta ușurință?

Bineînțeles că toate astea îmi consumă timp și energie, chiar și după încheierea momentului în sine, pentru că mă preocup, mă gândesc, încerc să înțeleg de ce se întâmplă anumite lucruri? De ce apar anumiți oameni în viața mea, cum de ajunge cineva, aparent străin, să aibă un rol hotărâtor într-un anumit moment al vieții mele? Și apoi, cum de putem răni cu atâta ușurință, uneori gratuit din nepăsare sau neglijență uriașă? Cum se poate să ai senzația că faci bine acționând atât de grosolan?

Cu timpul însă am reușit să înțeleg, am tras concluzii și am putut să iert, ca fiecare dintre noi. Nu sunt singura care face asta.

Învăț să manifest compasiune, iertare, înțelegere față de celălalt și față de mine însămi

Cu greu și după multă vreme, dintr-o nevoie chinuitoare de a-mi explica felul de a fi și de a acționa al unora, am ajuns să cred că unii oameni au rolul ăsta prestabilit în viața mea, inconștienți fiind de răul pe care îl presară în jurul lor. Trăiesc într-un fel de bulă din care pur și simplu nu pot empatiza cu anumiți oameni. Realmente, ei consideră că fac ceea ce trebuie. Și da, privind dintr-o anumită perspectivă, ei chiar fac ceea ce trebuie, adică ceea ce am eu nevoie ca să ajung să mă frământ, să gândesc, să concluzionez și în final să cresc. Altfel cum să învăț să manifest compasiune, iertare, înțelegere față de celălalt și față de mine însămi, cum să pricep că oamenii pot să nu mă placă, așa cum și eu sunt liberă să am preferințe? Cine altcineva ar putea să îmi arate toleranța semenului sau să-mi așeze în față toate minusurile mele, la care am atâta de lucrat, dar pe care am preferat să le acopăr frumos, pentru a nu le mai vedea, o vreme?

floare iertare

Uneori îmi imaginez că atunci când ne-a trimis pe pământ, Doamne Doamne ne-a oferit posibilitatea de a alege noi înșine situațiile dificile și încercările prin care avem să trecem, pentru a putea evolua. În plus, ne-a oferit și prilejul de a fi sprijin pentru anumiți semeni de-ai noștri în dezvoltarea lor, acționând mai mult sau mai puțin pozitiv în anumite situații. Așa se face că anumiți oameni, cu toate că aparent scot atâta rău din noi: ne enervează, ne dezamăgesc, ne supără, determină în noi și anumite schimbări, evoluții, lucruri pozitive. Pe aceștia ajungem să-i vedem, din păcate, doar din perspectiva asta primară, drept răuvoitori. Însă pentru evoluția noastră personală, ei declanșează declicul de care avem nevoie pentru a ne mobiliza în anumite situații și a crește.

Să fim pe aceeași lungime de undă cu fiecare om

Probabil fiecare dintre noi suntem într-un anumit moment al vieții noastre un asemenea personaj pentru unul din semenii noștri. Nu avem cum să fim pe aceeași lungime de undă cu fiecare om care apare în viața noastră. Până la urmă frumusețea stă în diversitate. Nu știu dacă modul acesta de a privi lucrurile nu este felul meu pueril de a-mi vindeca rănile și de a ierta oamenii care pur și simplu nu au rezonat cu mine.

Oricum ar fi, vă doresc cât mai puține conflicte cu semenii voștri , iar acolo unde apar, aduceți voi un strop de iertare, toleranță și empatie.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

Articole similare

2 Comments

  • Reply
    Mami-deea
    December 11, 2017 at 11:22 am

    Bună!
    Se întâmplă uneori sa dam peste diverse persoane.Cel mai tare doare când nu mai rezonezi cu cineva pe care îl iubești.In rest chiar nu merita pus la suflet.
    Că tot se termina anul, ne facem bilanțul și vedem că unele persoane au ieșit din viața noastră cu sau fara voia noastră.Important e să învățăm lecția și să mergem mai departe.
    Sărbători fericite alaturi de cei dragi!

    • Mama cu dichis
      Reply
      Mama cu dichis
      December 11, 2017 at 11:38 am

      Ai dreptate, Deea! Sărbători frumoase, pline de iubire!

Leave a Reply