MI-E DOR SĂ AM TIMP

Zilele trecute mi-am amintit de viața mea de dinainte să apară copiii, când aveam timp berechet, când mă puneam pe primul loc în absolut toate deciziile mele, când făceam o mulțime de lucruri care îmi aduceau bucurie și împlinire, când era vorba doar despre mine și despre acum…și știți ce? Mă descurcam de minune.

Astăzi alerg dintr-o cameră în alta, strâng, șterg, mătur, împătur, spăl și apoi o iau de la capăt ca și cum nu aș fi făcut  toate astea cu o zi înainte. Jucăriile sunt din nou împrăștiate, mâncarea este iar mânjită pe podea, hainele trebuie așezate la loc, iar vasele au umplut din nou chiuveta.

Zâmbetele și îmbrățișările lor merită timpul meu

Într-adevăr au apărut ceva schimbări în viața mea de-a lungul ultimilor ani, dar vă garantez că zâmbetele și îmbrățișările lor merită timpul meu, lipsa odihnei, a somnului sau a micilor superficialități frivole, prezente odinioară în viața mea.

Ar fi interesant să pocnesc din degete și să se lase liniștea în jur, copiii să fie spălați, povestea citită și Moș Ene să fi trecut deja pe la genele fiecărui pitic din casa mea. Să mă pot așeza liniștită în fotoliu, cu o carte în mână, să trag aer în piept și să uit de toate listele mele, care par să crească cu fiecare zi. Să inspir miros de lavandă din picăturile de ulei vărsate în vasul de aromaterapie și să mă bucur de un pahar cu vin. Astăzi tot ce îmi pot permite sunt câteva rânduri citite înainte de culcare sau în momentele când bebe Leușor își ia masa. De paharul cu vin nici nu încape vorba un an sau doi cât va ține perioada de alăptare.

Aș spune da, fără ezitare, chiar și unei zile de toamnă, în parc. Întinsă pe o pătură în iarbă, să stau pur și simplu și să privesc minute în șir cerul, soarele și oamenii. Să zâmbesc și să fiu conștientă de împlinirea pe care o simt și de tihna de care mă pot bucura.

Să stăm ore-n șir de vorbă

N-aș refuza nici o șuetă cu prietenele mele, să stăm ore-n șir de vorbă și să ne punem la curent cu tot ce s-a mai întâmplat în viețile noastre. Majoritatea dintre noi fiind mame, cu greu reușim să ne sincronizăm și să ne vedem chiar și video la o cafea, din casele noastre.

Recunosc, poate că exagerez  puțin cu dorul ăsta al meu: de citit la un pahar de vin, de privit cerul în tihnă, de prietenele ocupate până peste cap, dar un film, un simplu film, asta pare posibil de realizat, chiar și pentru o mamă de doi copii mici, cum sunt eu. Aș putea face un efort să văd și eu ca tot omul un film cap-coadă, într-o seară, împreună cu soțul meu, fără să adorm după primele 10-15 minute! Cred că o cafea tare, canapeaua incomodă și câțiva morcovi de ronțăit m-ar putea ajuta în acest demers.  Hai nu mai faceți ochii ăștia mari, mamele chiar pățesc asta!

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

 

No Comments

    Leave a Reply