MAMI, VREAU SĂ AI GRIJĂ DE TINE!

Când am devenit mamă am ajuns să simt noi valențe ale iubirii, iar puzzle-ul construit împreună cu Jumătatea mea căpăta o nouă formă, se nuanța cu alte culori și se completa în locuri pe care nu le intuisem. Și nu doar atât, am știut instant că am devenit și mult mai vulnerabilă.

În momentul în care au așezat-o pentru prima dată pe pieptul meu, caldă, tremurândă, șifonată, târându-se spre gâtul meu, de nu mai puteam respira, încercând parcă să mă privească în ochi, atunci am știut că totul avea să fie bine, că momentul acela mă va hrăni pentru clipele grele care aveau să apară inevitabil în viață.

…nu am avut curajul să ies în hol…

Nu știu cum e pentru alte mame, dar eu o bună bucată de timp am simțit că nu mai am nevoie de nimic…aveam totul. Țin minte a doua noapte după naștere, în maternitate, când mi s-a permis să o țin în cameră cu mine. Eram doar noi două și nu făceam decât să o privesc, cât e de mică și câtă nevoie avea de noi, părinții ei. În noaptea aceea nu am avut curajul să ies în hol și să îmi iau apă, de teamă să nu rămână singură. De fapt, nu mă puteam dezlipi de ea. Nu am închis un ochi, ceea ce a determinat scurte probleme în alăptarea de a doua zi. Atunci nu m-am gândit că nevoia ei era ca eu să mă hidratez și să mă odihnesc, pentru ca organismul meu să îi poată asigura lăpticul.

La fel cum în sarcină am încercat să am grijă de mine pentru a avea un bebe cât mai sănătos: mâncând cu măsură, nu calorii goale, ci pline de nutrienți, făcând mișcare, dar și relaxându-mă, așa și după nașterea buburuzei mele am învățat să fiu o prioritate pentru mine, să fac și lucruri care mă bucură sau îmi fac plăcere, care mă eliberează de stresul zilelor repetitive din primii ani. Până la urmă o mamă  liniștită, care își satisface nevoile și nu le pemite să se transforme în frustrări, va fi o mamă caldă, răbdătoare, capabilă să ofere mai mult copilului ei și partenerului de viață.

…m-am trezit țipând la copilul meu…

Binenteles că ne-am întâlnit și noi cu nopțile nedormite, măseluțele care parcă nu mai ieșeau, visele urâte care ne stricau somnul amândurora, personalitatea ei consecventă în păreri neobișnuite, iar toate acestea inevitabil îmi stricau zen-ul matern, însă treptat am învățat câteva trucuri, pe care uneori chiar reușesc să le aplic. Din păcate și eu  m-am trezit țipând la copilul meu, lamentându-mă sub privirile ei nedumerite că tocmai i-am dat haine curate și supa-cremă a ajuns jumi-juma pe masă și pe tricoul tocmai schimbat.

Dar după multe, mult prea multe seri în care mi-am făcut procese de conștiință despre diferența pe care o sesizam între imaginea pe care mi-o proiectasem în legatură cu relația noastră și ce dezastru realizam defapt, după ce mi-am stresat Jumătatea cu modalități de a soluționa situațiile apărute, m-am iertat, mi-am dat voie să greșesc, mi-am permis să zâmbesc la greșelile ei nevinovate și să iau atitudine fermă acolo unde întindea coarda. Nu spun că suntem perfecte, dar ne străduim să ne fie bine. Așa am descoperit că e mai sănătos  pentru amândouă să o surprind zâmbind și să încercăm să fim creative desenând cu supă pe masă, decât să îi văd privirea nedumerită la reacția mea gravă în fața neputinței ei de a controla lingurița cu supă.

…uneori luăm decizii proaste…

Cu toții avem alegeri grele de făcut  și uneori luăm decizii proaste, care ajung să ne dezavantajeze. Mulțumită copilului meu am reușit să învăț cum să fac alegeri mai bune, gândindu-mă mereu ce aș sfătui-o pe ea să facă într-o situație similară. Astfel apare răspunsul la dilemă, de cele mai multe ori extrem de enervant, deoarece presupune să ies din zona mea de confort, dar… ce să faci? Uneori trebuie să ne detașăm de noi înșine și să ne privim din-afară, prin ochii adultului-mamă, care își dorește binele și evoluția copilului său.

Sunt convinsă că mai am multe de învățat de la și împreună cu buburuza mea și abia aștept să văd cum ne vom descurca, însă cel mai important este că am reușit să nu mai fiu atât de aspră cu mine. Sunt om și am dreptul să greșesc, dar am responsabilitatea de a avea grijă să îmi fie bine, să fiu cea dintâi receptivă la nevoile, aspirațiile și dorințele mele și să nu uit că asta își dorește și copilul meu pentru mine.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis

No Comments

    Leave a Reply