COPIII ȘI RĂCEALA- METODE DE PREVENȚIE

Cum au scăzut temperaturile afară, cum Buburuza mea a venit cu o nouă întrebare, pe care o repetă la nesfârșit: “Când vine iarna asta odată, mami?”. Pentru ea, la cei trei ani ai ei, iarna echivalează cu zăpadă, brad împodobit, revederi cu oameni dragi și cadouri de la Moș Crăciun. Pentru mine, mamă de doi năzdrăvani, cu Buburuza intrată deja în comunitate, iarna vine inevitabil și cu răceli, nas înfundat, uneori febră și întotdeauna multe șervețele, cu muci, împrăștiate prin toată casă. Din acest motiv sunt interesată de recomandări care chiar să funcționeze și să mă ajute să țin răceala la distanță de copiii mei.

Am solicitat sfatul specialistului și l-am invitat pe domnul Dr. Alexandru Frunză să ne facă câteva recomandări prin care să putem preveni îmbolnăvirea celor mici, în anotimpul rece.

Lămâia întăreşte imunitatea şi ajută la vindecarea afecţiunilor respiratorii, cel mai bun efect în acest sens fiind scăderea febrei. Profilactic, în caz de bronşită acută la copii, cel puţin o dată pe săptămână se pot introduce în fiecare nară câteva picături de suc de lămâie. Acest tratament va feri organismul de infecţii şi de obstrucţii nazale.

Uleiul de lavandă poate ajuta la alinarea problemelor respiratorii, precum răcelile, gripa, infecţiile în gât, tusea, astmul, tusea convulsivă, congestionarea sinusurilor, bronşita, amigdalita sau laringita. Vaporii uleiului de lavandă au calităţi antibacteriene, ajutând la combaterea infecţiilor tractului respirator. El poate fi utilizat fie sub formă de vapori (în inhalator) sau aplicat pe pielea gâtului, pe piept ori pe spate.

Muşeţelul roman (Anthemis nobilis), cunoscut şi ca muşeţel nobil, are acţiune antiinflamatoare, antialergenică şi sudorifică (stimulează transpiraţia şi, astfel, scade febra).

Uleiul din arbore de ceai australian (Melaleuca alternifolia) este util în răceală, guturai sau tuse (fricţionaţi cu câteva picături rădăcina nasului şi fruntea), dureri de gât sau laringită (adăugaţi 5 picături de ulei în apă caldă şi clătiţi de 2-3 ori pe zi).

Ştiai că dacă vei elimina o parte dintre substanţele imunotoxice din casa ta, vei reduce apreciabil riscul de îmbolnăvire cu gripă, răceală, pneumonie sau bronşită? Copilul tău se confruntă cu răceala aproape lunar, în sezonul rece? Mai înainte de-a te gândi la vaccinare, încearcă să elimini cât mai multe dintre sursele de compuşi imunotoxici din mediul lui de viaţă! Dă-i o şansă sistemului imunitar să se refacă într-un mod natural, scutindu-l de agresiunile acestor noxe! Acesta nu este un lucru tocmai uşor, pentru că aceste substanţe pot fi prezente în mobile, în ambalaje, în jucării şi chiar în hainele preferate. Dar important este să începi… şi să continui, conştientizând faptul că există şi alternative mai sănătoase (cum ar fi, de pildă, hainele confecţionate din fibre naturale).

Aeriseşte-ţi casa mai des, chiar dacă afară sunt zero grade sau… mai puţin! Încălzirea locuinţei te costă, dar boala poate fi şi mai costisitoare, iar sănătatea are o valoare incalculabilă. Chiar dacă încăperile se vor răci pe moment, deschide larg fereastra, pentru ca aerul viciat să iasă, iar cel proaspăt, bogat în ioni negativi, să inunde încăperile.

Pe domnul Dr. Alexandru Frunză îl găsiți și pe www.dietalia.ro, Clinica de nutriție Dietalia.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

 

Articole similare

No Comments

    Leave a Reply