COMPLICITATEA MAMELOR DIN PARC

Între mamele care ies în parc cu puii lor, există o complicitate indubitabilă, o înțelegere tacită și împărtășită a greului și a frumosului de a fi mamă, a „nu mai pot”-ului, a „nu mai am timp”-ului, a lui „unde sunt eu în toată această ecuație?”. Ca mamă, îmi recunosc cearcănele în cearcănele celorlalte mame, îmi simt zâmbetul și veselia în bucuria pe care o regăsesc pe chipul lor, îmi simt nesiguranța și vulnerabilitatea acolo unde văd privirea timidă și stângace. Mă regăsesc în fiecare mamă, indiferent de starea lor fizică și psihică, pentru că într-o anumită măsură fiecare îmi vorbește despre mine.

Miruna…în hainele ei lălâi

Pe Miruna o știu de când fetițele noastre s-au luat la ceartă pentru o bucată de cretă. Mi-a plăcut din prima clipă, în hainele ei lălâi care păreau atât de comode de ajungeam să o invidiez, mai ales când Buburuza se cățăra pe mine plină de noroi și mă ștampila cu tălpile cizmulițelor ei. Pentru ea era mai important să se simtă comod, să se poată juca cot la cot cu cea mică, să nu piardă mult timp în fața oglinzii pentru a putea prinde soarele și căldura lui. “E importantă vitamina D și somnul bun de la prânz!”, îmi spune ea mereu.  De fiecare dată are la ea o pungă plină cu jucării pentru cea mică și cine mai are nevoie, pentru că cei mici ar trebui să stea cât mai mult afară și cât mai puțin în casă, unde sunt tentații mai puțin benefice, tablete, calculatoare, telefoane, etc. Am atât de multe de învățat de la ea, din răbdarea și calmul cu care îi vorbește și îi explică celei mici stările emoționale, conflictele dintre copii sau cum se folosesc jucăriile.

Apoi e Anda, mamă de năzdrăvan vesel care nu stă locului o clipă. Așezată pe bancă, butonează de zor telefonul, aruncând din când în când un ochi să vadă dacă poznașul ei face iar vreo năzbâtie, se împinge sau dă din coate printre copii în dorința de a urca  primul pe tobogan. Mereu se întâmplă așa, e doar o chestiune de timp. Deși îi știe felul, să nu care cumva să te iei de copilul ei, că ai de-a face cu o adevărată leoaică.

Maria…grijulie, hiperprotectoare și atentă la cei din jur

Pe Maria și Tomiță n-ai cum să nu îi fi remarcat în parc. Ea e mama grijulie, hiperprotectoare și atentă la cei din jur, este umbra lui Tomiță. Mereu îi spun să nu uite să respire, că pare că rămâne fără aer de fiecare data când detectează vreun posibil pericol. Și în opinia ei sunt pericole peste tot. Nu vă spun ce se întâmplă dacă-l vede julit. S-a terminat!… deși Tomiță se  ridică și-și continuă activitatea. În schimb ea, săraca, nu știe pe ce să pună mai repede mâna să-i curețe julitura și-l întreabă la nesfârșit “Cât de tare doare buba?”. Are la ea șervețele, haine de schimb, leucoplast, dezinfectant, sandwish sau apă, practic tot ce vrei.

Tea e avocat, mereu pe fugă, i se rupe inima în fiecare dimineață când pleacă de acasă la birou și-o lasă pe micuța ei cu bona. Și asta nu pentru că nu ar fi pe mâini bune, ci pentru că nu sunt mâinile ei cele care să o îmbrace pe cea mică, care să îi șteargă lacrimile atunci când se lovește din neatenție sau care să îi așeze buclele ieșite din codiță. O observi ușor, mereu pe tocuri, aranjată, machiată cu bun gust, nu e din povestea parcului, dar e mereu fericită că a putut s-o mai prindă pe cea mică în parc, să o privească cum interacționează cu ceilalți copii și să se joace împreună. Nu o interesează tocurile incomode sau privirea celorlalți care-o măsoară din cap până-n picioare. Importanți sunt ochii aceia negri, zâmbetul și îmbrățișarea caldă a Maei, fetița ei.

Ești una dintre ele

Mi-e dragă cum e ea și cum sunt toate, fiecare diferită în felul ei, dar asemănătoare prin dragostea față de puii lor, de zbuciumul de a-mpăca femeia cu soția și cu mama din ele. Oprește-te o clipă și observă-le, ești una dintre ele, atât de diferită și totuși asemănătoare. Dacă îți dai timp, ai să te regăsești în fiecare dintre ele.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

Articole similare

No Comments

    Leave a Reply