COMPLICITATEA MAMELOR DIN PARC

Între mamele din parc există o complicitate indubitabilă, o înțelegere tacită și împărtășită a greului și a frumosului de a fi mamă, a lui „nu mai pot”, „nu este timp” sau „unde mai sunt eu în toată această ecuație?”.

Îmi recunosc cearcănele în cearcănele lor, zâmbesc când le văd bucuria de pe chip în timp ce își privesc pruncii, îmi simt nesiguranța și vulnerabilitatea acolo unde le observ privirea timidă și stângace.

Mă regăsesc în fiecare mamă, indiferent de starea ei, pentru că … într-o anumită măsură, fiecare îmi vorbește despre mine.

Miruna…în hainele ei lălâi

Pe Miruna o știu de când fetițele noastre s-au luat la harță pentru o bucată de cretă. Mi-a plăcut din prima clipă, în hainele ei lălâi care păreau atât de comode de ajungeam să o invidiez, mai ales când mă trezeam cu Buburuza cățărată pe mine, plină de noroi. Pentru Miruna era important să fie comodă, să se poată juca alături de micuța ei și să nu piardă timp prețios în fața oglinzii când soarele strălucea pe cer atât de frumos. “E importantă vitamina D și somnul bun de la prânz!”, îmi spune ea.

De fiecare dată avea cu ea o plasă cu jucării pentru cea mică și pentru oricine mai avea nevoie. În felul acesta se asigura că puii noștri stăteau mai mult afară. În casă erau doar tentații mai puțin sănătoase: tableta, calculatorul, telefonul, etc. Am învățat atâtea de la ea, din calmul și răbdarea cu care îi vorbea și îi explica celei mici emoțiile pe care le trăiește, conflictele de care are parte la joacă sau nenumăratele moduri în care te poți juca cu absolut orice întâlnești în cale: frunze, bețigașe, pietricele.

Apoi este Anda, mamă de năzdrăvan vesel, neobosit. O găsești pe bancă, butonând telefonul și aruncând din când în când un ochi la poznașul ei pistruiat. Știe că, mai devreme sau mai târziu, Luca se va împinge, înghesui în ceilalți sau va da din coate pentru a fi primul care ajunge sus pe tobogan. De fiecare dată se întâmpla așa, era doar o chestiune de timp. Și cu toate astea, deși își cunoaște foarte bine odorul, nu permite nimănui să spună ceva de rău de puiul ei. Nu trezi leoaica din ea.

Maria…grijulie, hiperprotectoare și atentă la cei din jur

Pe Maria și Tomiță n-ai cum să îi ratezi în parc. Ea e mama grijulie, hiperprotectoare și atentă la cei din jur. Practic este umbra lui Tomiță. Mereu îi spun să nu uite să mai respire, pare că rămâne fără aer de fiecare dată când detectează vreun potențial pericol. Și în opinia ei sunt pericole peste tot. Nu vă spun ce se întâmplă dacă-l vede julit. S-a terminat!… deși Tomiță se ridică zâmbitor și-și continuă joaca. Sau, mai degrabă, el dorește să-și continue joaca, căci ea nu știe pe ce să pună mâna mai repede, să-i curețe julitura și-l întreabă la nesfârșit “Cât de tare doare buba?”. Are la ea șervețele, haine de schimb, leucoplast, dezinfectant, sandviș, apă… practic poți să mă lași pe o insulă pustie cu ce are ea în rucsac și câteva zile nu am probleme.

Tea este avocat, mereu pe fugă, cu dosarele după ea. I se rupe inima în fiecare dimineață când pleacă la birou și-o lasă pe micuța Maia cu bona. Și asta nu pentru că nu ar fi pe mâini bune, ci pentru că nu sunt mâinile ei cele care o îmbracă pe cea mică, care îi șterg lacrimile atunci când se lovește sau care îi așază buclele ieșite din codițe. O observi ușor, mereu pe tocuri, aranjată și machiată cu bun gust. Nu e din povestea parcului, dar e mereu fericită când o prinde pe cea mică la locul de joacă, măcar pentru câteva minute. Îi place să o privească cum interacționează cu ceilalți copii și să se joace împreună. A învățat să ignore tocurile incomode și privirea părinților care-o măsoară din cap până-n picioare. Pentru ea importanți sunt ochii aceia negri, zâmbetul și îmbrățișarea caldă a Maei, fetița ei.

Ești una dintre ele

Fiecare mamă mi-e dragă în felul ei, cu defectele și calitățile care o însoțesc, cu iubirea față de puiul ei, cu zbuciumul sincer de a echilibra femeia cu soția și cu mama.

Oprește-te o clipă și observă-le, ești una dintre ele, atât de diferită și totuși asemănătoare. Dacă îți dai timp, ai să te regăsești în fiecare dintre ele. Încurajează-le și spune-le o vorbă bună, pe tine nu te costă nimic, dar lor le faci ziua mult mai frumoasă!

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

Articole similare

No Comments

    Leave a Reply