DESPRE COCHETĂRIE LA 2 ANI

De fiecare dată când încep să mă machiez, Buburuza mea este în alertă, sare ca un arc încercând să îmi înhațe ce poate: un ruj, o pudră, un rimel, orice, iar dacă ambalajul este strălucitor, am dat de belea…nu se lasă până nu pune mâna pe el. Cu toate astea am reușit să ajungem la un compromis, în care ea așteaptă să folosesc pe rând fiecare produs, ca apoi să o  pudrez puțin și pe ea cu o pensulă curată.

″Mă urc pe pantofii cu grisină în călcâi″

Așa fac oare toate fetițele? Își observă mama, cu toate antenuțele ridicate și-și spun: ″Trebuie să mă pictez puțin cu nisip colorat din cutiuțele alea, la întâmplare, apoi mă urc pe pantofii cu grisină în călcâi, pe care doar mami se urcă. Tati sigur nu poate, altfel ar avea și el. Trebuie să îi încerc și eu neapărat.″

La nici doi ani i-a încercat. A luat o pereche de pantofi uitată afară din cutie, și tras pantalonii de la pijamale la genunchi și a pornit la bocănit prin holul casei, deși era deja o oră de culcare. Să-i fi văzut satisfacția de pe chip! Cu toate zâmbetele pe care le fură celor din jur, nu îmi doresc să simtă că o încurajez în exersatul mersului pe tocuri, așa că am ″lăsat″ la vedere o pereche de balerini roși, ca să fiu sigură că îi atrag atenția. Pe aceștia îi târșâie prin casă de zor, dând uitării deocamdată tocurile mele.

Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple!

Uneori am impresia că trăiesc zicala: ″Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple!″. Când era bebe, mult timp a avut părul foarte rar și scurt și ca să fie evident pentru cei care mă întrebau: ”Ce e, fetiță sau băiat?”, îi puneam bentițe, rochițe, pălăriuțe și-i spuneam Cocheta lu’ mama. Trebuie să fiu mai cu băgare de seamă la ceea ce-mi doresc, pe viitor, că uite cum se întorc lucrurile.

Mi-e tare drag de ea, așa preocupată de cochetărie și dichis. Îmi amintește de mine în copilărie, când dădeam iama în dulapul mamei și-i luam capotul roz și sandalele albe cu toc. Peste ani toate acestea vor face parte din amintirile ei despre lucrurile mamei, despre cum mă aranjam când ieșeam în oraș cu tatăl ei. Știu cât de încântată este mereu când mă vede pregătită să ies: în rochie, pe tocuri, machiată și coafată, privirea ei mă asigură că nu am fost nicicând mai frumoasă.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis

No Comments

    Leave a Reply