Vă tot povestesc de Intermittent Fasting (I.F.) de când cu #MamaSixPackChallenge, proiectul în care mă aventurez să obțin ceva ce n-am avut niciodată- un abdomen definit, în doar trei luni de zile. Da, eu, o mamă cu doi copii acasă, n-am altă treabă decât să lucrez pentru un abdomen definit. Am îndrăzneala asta punându-mi baza în sfaturile pe care le-am primit privind alimentația (citește aici), în antrenamentele de la sală și în orarul meselor mele. Multe dintre voi ați fost…
Fitness
MAMA SIX PACK CHALLENGE
Posted on June 10, 2019Mult timp am admirat fetele care reușeau să aibă un abdomen frumos, bine definit, cu pătrățele. Probabil pentru că niciodată nu am avut unul. Chiar și în perioada de glorie a formei mele fizice, abdomenul meu era plat, în niciun caz bine definit sau cu Six Pack. După cum știți, anul trecut, la doar un an de la nașterea lui Prâslea vă povesteam despre primului semimaraton încheiat (poți citi aici). Ce experiență puternică! Astăzi, pentru că tot se apropie aniversarea…
BRIOȘE CU AFINE
Posted on January 23, 2019Nu sunt eu cine știe ce specialist culinar, iar când vine vorba de pregătit deserturi prefer să mă trimiți, mai degrabă, la un semimaraton. Cu toate astea, vin cu o rețetă care e mult prea ușoară ca să nu o încercați și voi. Nu mai spun că aceste brioșe cu afine sunt printre puținele care nu au aspectul acela buretos/umed în interior. Poate că ar trebui să rectific și să spun că: „Sunt singurele brioșe care îmi ies și mie…
DESPRE VINDECARE LA SEMIMARATON
Posted on October 24, 2018-Maaaaammmmmaaaa! Maaaaaammmmmmaaaa! Se aude din cealaltă cameră o voce pe cât de alintată, pe atât de hotărâtă. Bebe anunță toată casa că e pregătit să-și înceapă ziua și așteaptă să sar repede cu un scutec curat, pupăturile obișnuite și lăpticul din dotare. Mă întreb cât o fi ceasul. 5:55. Am timp pentru toate. Mă împleticesc către camera lui și-l găsesc stând în picioare, în sacul de dormit, cu mâinile încleștate pe zăbrelele patului, hotărât să nu se dezechilibreze. Pe chip…
JURNAL- RECUPERAREA SILUETEI DUPĂ NAȘTERE (SĂPTĂMÂNA 19-27)
Posted on September 6, 2018Am revenit, după o binemeritată vacanță, cu un up-date retroactiv, la Jurnalul de Recuperare a siluetei după naștere, pentru săptămânile 19-27. O perioadă foarte bună din punct de vedere al scăderii în greutate, al alimentației și al programului de antrenament, datorată schimbărilor făcute în rutina zilnică, despre care vă voi povesti în cele ce urmează: Tip de mișcare/ Antrenament: Am continuat cu antrenamentele obișnuite de fitness (detalii aici), însă am scos partea de cardio și am transformat-o în antrenament de…
PRIMA MEA ÎNTÂLNIRE CU SALA DE FITNESS. INFORMAȚII PENTRU ÎNCEPĂTORI
Posted on May 8, 2018Îmi amintesc zâmbind de prima mea întâlnire cu sala de fitness. Era acum mai bine de 14 ani. Mă hotărâsem că trebuie să fac ceva cu kilogramele care se așezaseră cu neobrăzare, exact acolo unde-mi doream eu mai puțin. Nu cunoșteam prea multe opțiuni, alergatul nu îmi plăcea, așa că singurul mod în care puteam da jos kilogramele respective era în sala de fitness. Îmi lipsea o educație a alimentației… Cât despre alimentație, pe-atunci mâncam destul de nesănătos: orice, fără…
SMOOTHIE VERDE PENTRU DIMINEȚI CU ENERGIE
Posted on April 26, 2018-Rețetă vegană- Zilele mele încep uneori la ora 5 dimineața. Doar așa reușesc să mă organizez, să scriu la blog, să ajung la sală sau în parc la alergare și să îmi pregătesc fără nicio grabă fructele, legumele și pudrele pentru un smoothie verde. Da, asta beau dimineața. Imediat după paharul cu apă și lămâie, beau un smoothie mare și verde. Nu e un smoothie obișnuit, vei vedea când vei citi ingredientele. Este de fapt o combinație echilibrată și onestă…
BISCUIȚI CU CIOCOLATĂ, SĂNĂTOȘI ȘI SĂȚIOȘI
Posted on January 30, 2018Biscuiți cu ciocolată perfecți pentru cei care își doresc o gustare sănătoasă, sățioasă și fără zahăr (dacă alegeți să folosiți ciocolata neagră fără zahăr). Eu îi prefer alături de o cafea tare, îmblânzită cu puțin lapte de soia, pe când mofturoșii mei îi servesc cu lapte de migdale sau cocos. Indiferent de preferințe, biscuiții ăștia merită încercați, s-ar putea să devină și biscuiții voștri preferați, datorită gustului deosebit și clipelor frumoase petrecute cu piticii voștri în bucătărie. INGREDIENTE: 2 Banane…
JURNAL- RECUPERAREA SILUETEI DUPĂ NAȘTERE (SĂPTĂMÂNA 10-18)
Posted on January 21, 2018Am ajuns la săptămâna 18 din Jurnalul- Recuperarea siluetei. Tare diferit se simt lucrurile după cea de-a doua naștere: corpul își revine ceva mai greu, efortul depus pentru recuperare este mult mai mare, genunchii și spatele dor insistent, iar cu odihna nu te prea poți târgui. Ori te odihnești, ori te odihnești, altfel nu merge! De la ultimul jurnal, din săptămâna 9, am făcut câteva schimbări legate de alimentație, de programul de antrenament, de modelarea corpului meu și de ceea…
Curry cu quinoa și legume
Posted on November 27, 2017Cu siguranță ați pățit și voi să vă uitați prin dulap și frigider, să vedeți ce mai aveți pe-acolo și să nu știți ce să încropiți. Așa s-a născut rețeta aceasta cu quinoa, într-o zi friguroasă de toamnă, când în frigiderul meu se găseau multe legume. Asta pentru că îmi doresc să mâncăm în continuare sănătos, dar ceva mai variat și mai colorat dacă tot e toamnă… doar nu v-ați așteptat la altceva! Vă mărturisesc că nu aveam de gând…
SPORT DUPĂ NAȘTERE: SĂPTĂMÂNA 7-9
Posted on November 17, 2017Vă spuneam și în articolul trecut că îmi este din ce în ce mai greu să mă trezesc dimineața, în zori și să ies la alergat, în parcul din apropierea casei. Și pentru că nu era suficient, s-a mai și răcit vremea. Neavând încotro am revenit la sală, mai repede decât îmi propusesem, este adevărat, însă mi-e foarte bine. Merg în timpul săptămânii, ori de câte ori Tati reușește să ajungă acasă la o oră rezonabilă, în caz contrar recuperez…
SILUETA DUPĂ NAȘTERE: SAPTĂMÂNA 4-6
Posted on October 16, 2017Dacă vă spune cineva că este o treabă ușoară să revi la silueta anterioară sarcinii sau să te reapuci de mișcare, după o perioadă de repaus (în cazul meu 3 luni), vă vinde, cu siguranță, gogoși. Este foarte greu, ai nevoie de multă motivație, hotărâre și speranța că vor veni și zile mai bune…pardon mai ușoare. Tipul de mișcare/Antrenamentul: Încheiate fiind cele patru săptămâni de repaus fizic, după naștere, am început negocierile cu soțul meu pentru a-mi aloca timp sportului.…
SĂPTĂMÂNA 2 ȘI 3 POSTPARTUM
Posted on September 24, 2017A trecut și cea de-a treia săptămână din programul de revenire la forma fizică de dinainte de sarcină. Deși aveam multe în plan în aceste două săptămâni, nu am reușit să duc la îndeplinire tot ce mi-am propus. Marea mea problemă rămâne lipsa timpului, orele mult prea puține pentru câte aș avea de făcut într-o singură zi. Într-adevăr câteva din obiectivele mele necesită ceva mai mult timp pentru a le implementa, dar hai să discutăm concret ce vreau să spun.…
CONOPIDĂ CU NĂUT ȘI CURRY
Posted on September 21, 2017Buburuza este un copil care mănâncă cu plăcere: broccoli, avocado, conopidă, spanac, năut, ciuperci. Cu toate acestea sunt anumite alimente pe care le respinge de cum le zărește în farfurie (mazărea, ceapa verde, țelina- apio sau frunzele de salate). Astăzi îți prezint un preparat sănătos, gustos, aromat și ușor de realizat. O rețetă intrată de curând în topul preferatelor noastre, preluată de la un celebru chef- Amber Kelley. Motto-ul ei: Gătitul sănătos poate fi ușor și distractiv, dar mai ales…
JURNAL POST-PARTUM – SĂPTĂMÂNA 1
Posted on September 14, 2017Astăzi pornesc o nouă rubrică- JURNAL POST-PARTUM, unde o dată la două săptămâni voi posta un articol în care vă povestesc etapele pe care le traversez în recuperarea mea după sarcină și nașterea lui Leușor. În acest jurnal veți găsi: programul meu alimentar, antrenamentul fizic (adaptat recuperării medicale specifice unei cezariene și recomandărilor medicului meu), trimiteri către rețete sănătoase și hrănitoare, metode folosite pentru monitorizarea caloriilor (proteine, carbohidrați și grăsimi) și câteva surprize pe care vi le voi dezvălui la…
PRIMII PAȘI ÎN SALA DE FITNESS- PROGRAM DE ANTRENAMENT
Posted on August 16, 2017Cunoaștem cu toții beneficiile sportului în viața noastră, dacă nu practic, cel puțin la un nivel teoretic. După ce le-ai conștientizat și experimentat, nu vrei să renunți la ele și deprinzi anumite reguli sau așa-zise ″scurtături″ care te ajută să parcurgi mai ușor drumul spre rezultatele dorite. Din start aș vrea să precizez că nu mă erijez într-un specialist, om cu diplome, cursuri și acreditări în domeniu. Vreau doar să împărtășesc din experiența mea celor interesați să se apuce de…
PARMIGIANA
Posted on August 9, 2017Pentru că suntem iubitori de legume și piețele abundă de ele, vă întâmpin cu o rețetă siciliană, gustoasă, care va fi pe placul tuturor, inclusiv a celor mici, care mai strâmbă din nas la masă. Încercați măcar o dată această rețetă cu vinete, roșii, usturoi, mozzarella și parmezan. Veți rămâne surprinși! Ingrediente: 3 Vinete 7-8 Roșii (dacă nu le aveți pe toate, dar aveți și o conservă de roșii cuburi, puteți completa cu aceasta) 300 g Mozzarella 100 g Parmezan…
HAI LA SALA DE FITNESS!
Posted on August 3, 2017Pentru cele mai multe femei, sala de fitness reprezintă o zonă care trebuie evitată deoarece, odată ce ai trecut pe acolo, riști să te întorci acasă blindată toată cu mușchi. De aceea, multe dintre noi fugim ca dracu de tămâie de zona ″infestată″ cu mușchi, având eronata părere că la sala de fitness dai peste mușchiuloase, femei virilizate sau bărbați frumoși. Aceștia au locul lor binemeritat într-o sală de fitness și chiar sunt apreciați pentru asta, însă femeile nu prea…
LASAGNA CU VINETE ȘI CIUPERCI
Posted on July 26, 2017Știți momentele acelea când copilul mai are puțin și se urcă pe pereți, când afară sunt peste 30 de grade (parcul nu e o opțiune), pare că ai epuizat activitățile care îi trezeau interes, jucăriile sunt întinse prin toată casă, prânzul se apropie și tu nu ai nimic pregătit în frigider? Cea mai bună idee în asemenea momente pare a fi gătitul împreună. Ceva bun, care să presupună multe legume, unele pe care nu le prea folosim de obicei, astfel…
CUM AM REVENIT LA KILOGRAMELE DE DINAINTE DE SARCINĂ
Posted on July 23, 2017Discut frecvent cu proaspete mămici care se gândesc la un al doilea copil, însă ar dori mai întâi să revină la kilogramele de dinainte de sarcină și indiferent ce eforturi fac, nu reușesc să obțină rezultatele dorite și ajung să își piardă motivația. Pe de-o parte le înțeleg și știu despre ce vorbesc, am fost și eu în aceeași situație, însă pe de altă parte știu că poți reuși acest lucru cu organizare și multă determinare. La prima sarcină am…