-BUNĂ, SUNT ANCA ȘI DE CÂND AM COPII SUNT UITUCĂ!

-Bună, Anca!

Așa ar putea începe mărturisirea mea la o întâlnire a Femeilor anonime devenite mame.

Nu știu cum se face, dar de când sunt mamă uit mai des.

Astăzi am început să pregătesc plimbarea cu bebe, spre grădinița surorii lui, cu o oră în avans, tocmai pentru a nu uita ceva și a nu fi pe grabă, căci cel mic detectează rapid tensiunea din jur și se apucă de plâns și de răsucit în toate părțile de simți cum te învăluie panica și tot ce îți dorești este să ieși pe ușă cât mai repede. Cum spuneam, deși mi-am luat un avans de timp, când să plecăm din casă văd că bebe Leușor are un picior gol. Unde i-o fi căzut șoseta?

Haute Couture-ul la bebeluși – perechea de Șosete în nuanțe diferite

Mă duc glonț la dulap, găsesc 6 bucăți în sertar, fiecare de altă nuanță. Cum nu poartă încă papuci, ar părea prea avantgardist în șosete diferite. Așa că mă apuc să răscolesc sertarele, să scotocesc sub pernele de pe canapea, să scanez rapid toată casa… dar nimic. Când încep să dau semne de acceptare a situației, aveam să lansăm Haute Couture-ul la bebeluși – perechea de Șosete în nuanțe diferite, privirea îmi cade pe cutia de jucării din sufragerie, de unde se întrevede timid o șosetă, perechea uneia dintre cele 6. Bingo! Probabil fusese pusă acolo de soțul meu la repezeală, în serile târzii când mă ajută cu strânsul prin casă sau de Buburuza, surioara mai mare, care uneori e binevoitoare și încearcă să îl învețe, chipurile, pe frățiorul ei să își strângă jucăriile (ea însăși le strânge foarte rar, dar cine sunt eu să mă opun când ea încearcă un anumit lucru). Nu mă plâng, oricare dintre ei o fi fost să continue. Este un ajutor binevenit, primit și apreciat. De acum știu și eu unde ținem șosetele, în dulap a devenit previzibil și plictisitor, se pare.

Gata, pornesc la drum cu Leușor înșosetat, hrănit, cu scutecul curat, așezat în cărucior și cu o jucărie la purtător. Observ că se șterge cu mâna la ochișori, semn că se apropie ora de somn. Iar mami… mami are chef de o plimbare până la grădinița surorii lui. Și uite așa mă pomenesc pe la jumătatea drumului cu un copil care vrea să doarmă și îmi transmite răspicat, pe limba lui, că acest lucru nu se va întâmpla în cărucior. Se zvârcolește și plânge zgomotos de întoarce toate capetele în jurul nostru. Ba anumite fețe uimite par a-mi spune: “Ce faci, nu îți auzi copilul cum răcnește, liniștește-l? Ești surdă?”. Dacă ar ști ei!… Îi ignor și caut în rucsac sistemul de purtat bebele – o Luna achiziționată la primul copil, în care acum îl ducem și pe Leușor. În sistem știu că se liniștește și adoarme simțindu-se în siguranță lângă pieptul meu. Dar din păcate gluma se îngroașă căci… L-AM UITAT ACASĂ. Ce să fac, ce să fac? Iau copilul în brațe și încerc să îl liniștesc. Mergem așa: eu, mamă uitucă, cu bebe în brațe, lipit de mine, Luna stă bine mersi acasă (probabil tot în cutia cu jucării), căruciorul gol, împins și el de aceeași mamă uitucă, adică eu.

Așa sunt zilele noastre. Ieri, deși am luat în parc castronelul lui cu mâncare, am uitat lingurița pe masa din bucătărie. Alaltăieri am lăsat sticluța cu apă după ce i-am făcut plinul. Gincobiloba urrrgeeeent!- scrie pe mine.

Am stat și m-am gândit ce se întâmplă? Ce modificări survin în creierul unei femei, după ce devine mamă, de ajunge să uite atât de des. Îmi amintesc că și în sarcină manifestam niște schimbări bizare (poți citi aici).

Suntem mulți, iar Mama e doar una!

De fapt noi, mamele, nu ne scurtcircuităm pe nicăieri, nici nu uităm mai mult decât înainte, ci pur și simplu sunt mult mai multe de făcut. O femeie se preocupă, în special, de propria persoană și într-o anumită măsură de nevoile partenerului. Când apare un bebeluș, demersurile proaspetei mame au în vedere încă un suflețel. Apoi la doi copii ea trebuie să aibă grijă de nevoile ei și ale celor doi.  Dacă îl luăm și pe tati în calcul, chiar avem voie și nevoie să mai uităm din când în când: Suntem mulți, iar mama e doar una!

Să vă mai spun ceva legat de uitatul ăsta al meu? Funcționează și în sens invers. Uneori, când plec spre sala de sport și copiii rămân cu tati, acasă sau în parc, mă mai săgetează câte un gând: Unde îmi sunt copiii? Pe unde i-am uitat?, atât de străin îmi este să fiu departe de ei.

Vi se întâmplă și vouă?

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

3 Comments

  • Reply
    Alexa Carmen
    April 11, 2018 at 2:33 pm

    Parcă ai fi descris viața mea…. Cu privire la șosetele copiilor!
    Nici cu memoria nu stau mai bine. Dar nici nu mă stresez… Nu mă mai stresez atât de tare pe acest subiect.

    • Mama cu dichis
      Reply
      Mama cu dichis
      April 11, 2018 at 9:10 pm

      Bine faci, Carmen!

  • Reply
    anne
    April 24, 2018 at 8:30 am

    si eu! subscriu la clubul uitucelor!

Leave a Reply