5 LUCRURI CARE ÎI AJUTĂ PE COPIII MEI SĂ DOARMĂ LA ORA 8

ceas ora 8

Este ora 7:45, seara. Copiii sunt în pat. Prâslea (20 de luni) doarme deja, iar Buburuza (4 ani și jumătate) își așteaptă praful magic de la Moș Ene. Așa îi spunem noi perioadei dinaintea somnului.

Nu s-au culcat dintotdeauna la ora asta și nici nu aș putea spune că a fost floare la ureche drumul până aici. A fost mai mult de muncă pentru noi, părinții, decât pentru ei. A fost nevoie să fim organizați și disciplinați.

Înainte  eram mulțumiți când reușeam să-i culcăm la ora 10 seara. Pe atunci așa ni se părea normal. Îi lăsam să adoarmă când li se făcea somn, asta pentru că rămăsesem cumva ancorați în perioada când Prâslea era un bebeluș cu multe reprize de somn pe tot parcursul zilei. După ce adormeau, eu și soțul meu lâncezeam pe canapea, epuizați ca două legume puse la deshidratat în soare. Glumesc, dar nu prea mai aveam chef de nimic. Tot ce ne doream era să pocnim din degete și jucăriile împrăștiate prin toată casa să ajungă la locul lor.

Asta până când am auzit de la o mamă minunată că lucrurile pot sta diferit. V-am mai spus eu:

Noi mamele, dacă ne-am sprijini în mod real, dacă ne-am încuraja și ne-am asculta una pe alta, am avea o lume mai bună pentru că ne-am putea crește copiii mai frumos și mai sănătos. 

La una dintre aniversările la care am participat în calitate de părinte al Buburuzei, am stat de vorbă cu alți părinți și-i povesteam acestei mame cât de greu îmi este să mă trezesc dis-de-dimineață să-mi fac antrenamentul pentru semimaraton. Ajungeam să adorm foarte târziu pentru că ora copiilor de somn era mult prea înaintată. Ea mi-a explicat că lucrurile pot sta diferit și că ține doar de mine, adultul și părintele din familie, să schimb asta. Zis și făcut!

1. Cel mai important lucru a fost să creăm o rutină de la care să nu ne abatem și pe care să o integrăm în seara copiilor. Pe cei mici îi ajută mult să știe exact ce urmează să se întâmple, asta le dă un sentiment de siguranță, iar pe părinți îi scutește de replicile interminabile: “Nu vreau să dorm!”, “Nu mi-e somn!”.

2. Apoi am stabilit ora la care trebuie începută această rutină, astfel încât cei mici să fie în pat la timp. În cazul nostru, dificultățile au apărut la început, în momentul în care joaca era în toi, iar noi întrerupeam tot ca să ne pregătim de culcare. Cu timpul am învățat că joaca poate fi domolită ușor, ușor și că ține de noi, părinții, să fim disciplinați și să ne ținem de program.

joaca

Rutina noastră începe la ora 7 p.m. Copiii iau atunci “ultima cina” (Spun asta pentru că îi mai apucă foamea, chiar dacă au mâncat recent. Și la voi se întâmplă asta?), fac un duș sau o scurtă băiță și sar în pijamale. Se spală pe dinți și: “Nana!” (așa cere Prâslea să fie dus la somn). Cea mare doarme direct în patul ei după o poveste citită de obicei de mine, pe când cel mic are nevoie să adoarmă pe o burtică de părinte (de obicei, pe tati), după care îl ducem și pe el în patul lui.

Când am făcut trecerea dintre cele două programe și mai apăreau tânguieli cu “Nu mi-e somn!”, “Nu vreau să dorm!”, încercam să le explic că:

Somnul nu se negociază. Corpul nostru are nevoie de odihnă ca să se refacă și să crească: picioarele ca să poată din nou alerga și pedala, mâinile ca să se poată cățăra pe bara din parc, ochii noștri au nevoie să stea o vreme închiși ca să poată vedea în detaliu gâzele din flori.  Înșiram fiecare parte a corpului care îmi venea în minte, cu nevoile ei. Apoi dacă puiul ei doarme, mama poate pregăti mâncarea pentru a doua zi, reușește și ea să facă un duș și să adoarmă la o oră normală. Îi spun Buburuzei că somnul mă ajută și pe mine, chiar dacă sunt mare, să mă odihnesc și să fiu prietenoasă a doua zi. (Fie vorba între noi, nimeni nu își dorește o mamă morocănoasă.)

3. Un alt aspect important a fost lumina din cameră. Buburuza a dormit de-a lungul timpului în toate felurile posibile: cu veioză, fără veioză sau doar cu perdele prin care intra lumina de afară. Cu orice sursă de lumină alături nu reușea să se odihnească, se trezea des, de multe ori plângând și îi era greu să adoarmă la loc. De cele mai multe ori noi, părinții, alegem să îi lăsăm copilului puțină lumină, alteori cel mic spune că îi este frică… și uite așa apare o veioză în camera lui și nu înțelegem de ce nu doarme bine și are cearcăne a doua zi.

Ne-am informat mai bine asupra acestui aspect și am aflat că întunericul este cea mai bună soluție.

Copiii (și adulții)) au nevoie să doarmă într-o cameră fără alte surse de lumină, cât mai întunecată, pentru a secreta toți acei hormoni care ajută corpul să se refacă și să crească. În situația în care mama are totuși nevoie de puțină lumină când alăptează sau schimbă scutecul bebelușului, specialiștii recomandă să folosim o lumină roșie. Nu albastră, așa cum am folosit și noi multă vreme crezând că este cea mai blândă. Nimic mai fals. Lumina în tonuri de alb și albastru îi spune creierului nostru că e zi și că în consecință nu trebuie să adoarmă.

4. Copiii dorm mai bine într-o cameră ordonată. Înainte de rutina de seară strângem jucăriile împrăștiate peste tot. Nu contează ale cui sunt, cine le-a împrăștiat. Avem nevoie de o camera ordonată și împreună le putem aranja. Acest obicei este întru totul meritul lui tati, el a fost cel care a insistat și i-a obișnuit să își strângă jucăriile.

Totul funcționează mai bine atunci când copiii se joacă în aceeași cameră unde urmează să și doarmă, pentru că văd dezordinea. În momentul în care dorm într-o altă cameră e puțin mai greu să îi faci atenți la dezordinea pe care o lasă în urmă. E adevărat, la început vei fi nevoită să strângi jucăriile împreună cu ei  și asta poate înseamna că le strângi singură, însă faptul că implici copilul puțin câte puțin în fiecare seară, îl va ajuta să devină mai ordonat.

5. Învață-l să-și încheie ziua recunoscător. Știți serile acelea când nu te poți înțelege cu cel mic, când se supără din orice pentru că e mult prea obosit, a avut o zi proastă sau pentru că tu ai obosit și ți-ai pierdut mult prea repede răbdarea? Pe mine mă întristează și mă străduiesc să-i închei ziua cu un vibe pozitiv, de împlinire și tihnă. Pentru noi funcționează să empatizez cu Buburuza, să o iau în brațe și  să îi cânt ceva. Apoi îi spun rugăciunea de seară și facem exercițiul de recunoștință, pe care ea îl numește Recunoscătoarea.

recunostinta

Exercițiu de recunoștință: Te așezi în fața copilului tău, îi iei mânuțele într-ale tale și-l întrebi pentru ce anume este el recunoscător. Ca să înțeleagă la ce te referi, îi explici că poate să îți spună 3 lucruri care i-au plăcut și s-au întâmplat astăzi. Bineînțeles că ajută mult exemplele tale, adică efectiv să îi spui pentru ce ești tu recunoscătoare. La început copiii pot fi recunoscători pentru lucruri materiale. Ține doar de tine să îi îndrumi recunoștința spre aspecte ceva mai  subtile cum ar fi de exemplu bucuria de a petrece o zi întreagă cu toți membrii familiei.

Sper că ți-am făcut câteva recomandări utile. Până la urmă totul ține de organizarea și disciplina noastră, a părinților.

Cu drag de oameni,

Mama cu Dichis.

No Comments

    Leave a Reply